1. Terapia Kinesiotape – tratament pentru diferite afecțiuni

Din 2014, specialiștii din Centrul de Recuperare Esperando, utilizează terapia Kinesiotape, în recuperarea persoanelor care au suferit diferite afecțiuni (ortopedice, limfatice, neurologice, posttraumatice, postoperatorii, etc.).

Terapia benzilor kinesiologice se adresează celor ce suferă de anomalii funcționale la nivel muscular, articular și/ sau ligamentar, indiferent de vârstă. Banda elastică oferă suport și stabilitate și nu limitează mişcarea, având o elasticitate similară cu cea a pielii umane.

Poate fi aplicată pe un spectru larg de pacienți: sportivi, copii, adulți, vârstnici, pacienți în perioada de recuperare/ posttraumatică/ postoperatorie/ postnatală, etc. Banda kinesiologică nu este doar de design, aplicată corect are efecte imediate,precum:ameliorarea durerii, îmbunătăţirea funcţiei musculare prin reglarea tonusului muscular, neutralizarea congestiei circulaţiei sanguine şi drenajului limfatic, influenţarea neuroreflectorilor.

Acest tip de terapie este contraindicat în următoarele tipuri de afecțiuni: tromboză, pete pe piele, traumatisme severe, edem generalizat sever, carcinom, răspuns imun/ lipsă rezultatelor, sarcină, diabet.

Benzile pot fi purtate timp de câteva zile (1-7 zile), sunt rezistente la apă și sunt prevăzute cu un strat adeziv hipoalergic.

Pentru a obține efectele dorite trebuie bine gândite și aplicate:  reglarea gradului de tensiune a benzii, forma acesteia și locul aplicării.

Ca și în cazul altor terapii, aplicarea benzilor trebuie făcută la recomandarea și sub supravegherea unui practician specializat.

2. Pranic Healing – o terapie pentru trup și suflet

Una din terapiile alternative precticate la Esperando, este, Pranic Healing sau Vindecarea Pranică, care este cel mai avansat sistem de vindecare energetică disponibil publicului larg. MASTER CHOA KOK SUI este fondatorul tehnicii moderne Pranic Healing şi Arhatic Yoga.

Prana este un cuvânt sanscrit reprezentând forţa vieţii sau energia vitală care susţine corpul si o stare de sănătate bună.

Este o tehnică antică, folosită de mii de ani, care astăzi este demonstrată științific de fizica cuantică și nu numai. Este o  metodă fără atingere, care foloseşte prana pentru a accelera capacitatea înnăscuta a corpului de a se vindeca. Metodele sunt simple, ușoare, iar  atingerea fizică nu este necesară, deoarece se lucrează pe corpul energetic care va influența corpul fizic. Din aceste motive, aceatstă tehnică poate fi învățată de orișicine.

Emoţiile negative şi experienţele traumatice sunt în esenţă forme gând negative şi entităţi emoţionale încrustate în aură şi în centrii energetici,  care dacă nu sunt eliminate, determină apariția bolilor în organism.

Din 2017, această terapie se studiază la facultatea de medicină din  Argentina, iar în America este folosită în sistemul medical împreună cu medicina clasică.

Pranic Healing este o formă de terapie, dar este și un mod de viață. Demonstrează că toți suntem conectați, explică influența gândirii asupra noastră, dar și a celor din jurul nostru, dă soluții la multe întrebări pe care cu toții le avem, și ne învață că cee ce dăm, aceea vom primi- conform legii Karmei, dar, cel mai important, să ne iubim și ajutăm aproapele, să ne implicăm în comunitate și să ne ajutăm între noi.

Pe lângă alte terapii învățate de specialiștii din Esperando, pentru cei care doresc să experimenteze și altceva, terapia Pranic Healing are deja câţiva ani de aplicare în Baia Mare.