Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, "Investeste in oameni !"
Cautare:



PARTENERI

Zeci de ani, persoanele cu dizabilitati au fost izolate. Izolate in orfelinate, ospicii, case de "nebuni", camine spital, case de copii. Izolate in scoli "ajutatoare" sau in scoli speciale. Izolate in propriile lor case, in familiile lor. Izolate in sufletul lor...

Acum, noi incercam mereu sa scoatem persoanele cu dizabilitati din izolare si sa le punem acolo unde le este locul firesc, dat de Dumnezeu: in comunitate, in mijlocul oamenilor, al SEMENILOR! Pentru ca persoanele cu dizabilitati nu sunt altceva decat semenii nostri, ai tuturor. Adica tot oameni, la fel ca noi, cu inima, creier, deget opozabil, suflet si simtiri. Si atunci, nu are nimeni niciun drept pentru a-i considera mai putin oameni, sau pentru a-si aroga dreptul de a-i accepta sau de a-i primi in societate!

Ei, dar pentru ca asta sa se intample, trebuie zdruncinate serios idei preconcepute, convingeri adunate in zeci de ani de comunism (cu omul  sau "superior", "multilateral dezvoltat", "nou"!), prejudecati, inclestari in nepasare! Si cum poti face asta cel mai bine daca nu prin comunicare si limbaj comun?

Asa ca ne-am asezat serios la treaba si am cautat parteneri, prieteni, colaboratori. Oameni buni si cumintea si sufletul deschise, care sa fie gata sa vina sa ne cunoasca inainte se inceapa sa ne judece. Asa am legat parteneriate cu o multime de scoli, gradinite (nu va mirati! Caci cel mai usor de schimbat lumea este daca incepem cu cei mici - curati, deschisi, liberi!), organizatii, institutii. Unii ne ajuta, altii lucreaza cu noi, altii ne viziteaza sau ne invita sa-i vizitam, altii ne sunt aproape in momentele speciale. Important e ca, cu ajutorul lor, societatea, comunitatea este azi diferita: mai buna, mai deschisa, mai intelegatoare, mai generoasa, mai umana!

Nu va mirati, deci, ca toti partenerii si colaboratorii nostri reprezinta pentru noi prieteni adevarati si OAMENI SPECIALI!

Si credem ca e bine sa-i cunoasca toata lumea, sa afle ce oameni deosebiti sunt:

 

Parteneri

  1. Gradinita 29 Baia Mare
  2. Asociatia Fundatia Familia in Actiune
  3. Asociatia "O raza de soare" Iasi
  4. Biblioteca Judeteana Baia Mare
  5. Colegiul Tehnic Anghel Saligny
  6. Directia Asistenta Sociala Maramures
  7. Directia de Dialog, Familie si Solidaritate Sociala Maramures
  8. Fundatia Culturala Onisa Art
  9. Fundatia de Voluntari Somaschi Baia Mare
  10. Fundatia pe Drumul Cel Bun Calare din Szentes (JO UTON-LOHATON ALAPITVANY)
  11. Gradinita nr. 2 Baia Mare
  12. Grup Scolar Gheorghe Lazar 
  13. Kinderhaus Wildfang Gmbh 
  14. Liceul Teoretic Mihai Eminescu
  15. Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Maramures
  16. Organizatia Caritas Satu Mare punct de lucru Baia Mare
  17. Organizatia pentru Copii si Adulti cu Nevoi Speciale "Trebuie!" Filiala Fetesti
  18. Palatul Copiilor Baia Mare
  19. Primaria Baia Mare
  20. Primaria Botiza
  21. Primaria Cavnic
  22. S.C. A.M.I. S.A
  23. SC Casa Olarului SRL
  24. SC Castrum Construct SRL
  25. Scoala cu clasele I-VIII George Cosbuc Baia Mare
  26. Scoala cu clasele I-VIII Miresu Mare
  27. Scoala cu clasele I-VIII Nistru
  28. Scoala cu clasele I-VIII nr. 3 Baia Mare
  29. Scoala cu clasele I-VIII N. Iorga Baia Mare
  30. Scoala Grosii Tiblesului
  31. Societatea de Cruce Rosie din Romania- Filiala Baia Mare
  32. Teatrul de Papusi
  33. Teatrul Dramatic Baia Mare

 

Colaboratori 

  1. Fundatia Waldburg Baita
  2. Asociatia Caritas Satu Mare, si Filiala Baia Mare a acesteia
  3. Federatia Organizatiilor Neguvernamentale din Judetul Maramures NGO platform MM
  4. Fundatia de Caritate Kelsen
  5. Primaria Baia Mare
  6. Azuria Impress Music SRL

 

CONTOR VIZITE
3
6
3
6
0
0
0